MMALIDITTU U CELLULARI
commedia in due atti di
Rocco Chinnici
Prefazione
Certo che la tecnologia può essere una bella cosa, fin quando si riesce a
stargli dietro; ma quello che accade a Jacopo, uomo di media età e che non
riesce a stare al passo coi tempi, è cosa da raccontarla ai morti giacché i vivi
se ne farebbero una risata. Per la difficoltà che ha nell’inviare un messaggio,
non solo rischia d’impazzire, è a prendere bastonate dal compare, ma di riuscire
a finire persino in galera; qualcuno... giovane, figlio di questi tempi,
direbbe: “Robba d’altro mondo!”
PERSONAGGI
Japicu capu famigghia
Loreta mugghieri
Caloriu patri ri Loreta
Piergiorgio figghiu
Fabiana figghia
Petru cumpari
Cuncetta cummari
Patri ‘Ntria parrucu
Ragazzi (2)
Viscè cumpari
Carrabbineri
Comparsa
(Stanza di soggiorno, fatta di misere cose. Loreta intenta a stirare; mentre
Jacopo, marito, e indaffarato con un telefonino, è nervoso, perché non riesce a
comporre un messaggio da inviare).
JAPICU
(Balbuziente, sta per perdere la pazienza) Ma ma ri-ricu ju, si po-pò’ sapiri
co-co co-comu funziona sta-sta gran camurrìa bu-bu bu-buttàna? E’ ma-mai
po-possibili ca pi-pi pi-pi...
LORETA
(Spazientita per il marito che poverino non riesce a spiegarsi bene) Comu si
chiffari a oj ‘un ‘nn avissi!
JAPICU
(Adirato, parla con più difficoltà) Mu-mu mu-mmucca spi-spiramu a Diu! Ti-ti
stava ri-ricennu, è ma-mai po-possibili ca-ca pi-pi scriviri un un me-messaggiu
è sudari chi-chi chi-chi ma-ma-mancu ‘na jurnàta di-di zappari e a ri-rischiu
maca-cari di-di jri a fi-fi fi-finiri ‘nto ma-ma ma-ma-nicomiu!
LORETA
Bih! E ss’avutra ‘nn’ammanca!
JAPICU
Chi-chi cosa, u te-te u te-telefoninu?
LORETA
U telefoninu si! Di ‘ntrasiri ‘o manicomiu! (Attimo di silenzio).
JAPICU
(Indaffarato e confuso, continua a riscrivere il messaggio telefonino)
Mi-minchiuni! E ‘ns-nsisti! Di-dicu è mai po-possibili chi mettu a vi-virgula e
mi spu-spuntanta u puntu ‘nte-nterrogativu?
LORETA
Ma è sicuru c’ammacchi giustu? E mettiti l’occhiali! Nun po’ essiri chi non vidi
cchiù, chiddu c’ammacchi?
JAPICU
L’o-locchiali si! Si-si ogni co-cosa che fari me me-mettiri l’o-l’occhiali… E’
stu co-cosa, chi si-sicuramenti nun funziona bo-bonu.
LORETA
Comu! Havi du’ jorna chi l’avemu, e già nun funziona cchiù! (Silenzio).
JAPICU
(Nervosissimo) Oh, ‘na-na ‘na-na matinata havi chi-chi chi-chi ci scu-scummattu!
...Té, té, té! Scri-scrivu Pe-petru, e mi spu-spunta me-metru! Fa-fa cuntu ca u
fa-fazzu jri a ‘mpi-mpiccicari o mu-muru!
LORETA
Ti l’avia dittu ju, lassamulu stari u telefunu di casa, ca è cchiù commiru; no!
(Ripete quanto ha detto Jacopo) Si paga assai d’abbonamentu; i telefonati
custanu cari... e pigghia di sutta e metti di ‘n capu!
JAPICU
‘Nta-nta sta ca-casa ci vo-voli un fi-ficatu qua-quantu chi-chiddu di ‘na-na
balena! Nu-nun è ca-ca viri chi fa-fazzu abbilii, no! “Su-su-su su-su-su...
LORETA
(Capisce al piano di sopra) Supra?
JAPICU
(Adirato) Ma-ma quali su-supra e supra! Di-dicu “su-supra a guàddara u
cra-cravunchiu!” Oh, avia u te-tempu di rri-rrivarici a ca-casa unni me-me
cumpari Pe-petru! E m’a-m’avissi puru pi-pigghiatu già un beddu ca-ca ca-café!
(Silenzio. Cerca sempre di scrivere) Mi-minchia, oh! Ca-ca chista nun è a
vi-virgula! Pi-picchì mi-mi duna u pu-puntu ‘nt-nterrogativu?
LORETA
Ti dissi, si po’ sapiri comu scrivi?
JAPICU
(Rischia di perdere la pazienza) Se-senti nu-nun cu-cuntinuari a bagnariti-ticci
u pa-panuzzu puru tu-tu tu-tu, ah!
LORETA
(Sfotte il marito) U tutù, si!
JACUPU
Cu-cuntinua se-senti! Di-dicu di un ti-ti ci abbagna-gnari u pa-panuzzu pu-puru
tu-tu! Pi-picchì si nno, ‘nto mu-mussu a tia u la-lassu jri stu schi-schi
schi-fiufiu! Co-comu voi che-che scriviri? Chi-chi manu! (Riprova. Attimo di
silenzio). Scri-scri scrivemulu ‘na ‘nautra vota! Pe-petru! …e-eccuti cca:
me-metru! Ci-ci dassi un corpu di ma-mazzotta! Po-poi, di-dicu, a P è cca, l’amma-mmaccu,
cu-cuntinuu a scriviri e co-comu amma-mmaccu l’u-lurtima cosa, ca è a U, mi-mi
scumpari a P e mi-mi spunta: me-metru.
LORETA
Si, ma nun è chi mi l’ha dittu comu scrivi!
JAPICU
E ci-ci to-torna, oh! Ca co-comu voi ca-ca scrivu? Chi-chi manu ti-ti dissi!
O-ora, di-dimmillu ancora!
LORETA
(Ironica) Ah, chi manu! T’avissi a vidiri! T’avissi a guardari o specchiu!
Signuri me, viditi comu si trasforma pi scriviri un messaggiu! Pari nisciutu
friscu friscu di dintra un manicomiu. Telefona! Telefona! Cu ti porta di
scriviri u messaggiu! Non vidi chi nun è cosa to!
JAPICU
Ah, avi-visi pu-puru a te-telefonari! Vi-viditi chi-chi bonu cu-cunsigghiu
chi-chi mi duna! U-u u-u...
LORETA
U lupu?
JAPICU
Di-dicu, u-un lu vi-viri chi-chi mancu po-pozzu pa-parrari e cui me-messaggi
mi-mi spiegu me-megghiu! E po-poi tu-tutti i messa-ssaggi chi-chi haju
gra-gratis a cu-cu i ma-mannu a to-to soru? No, no, no! Ju u fa-fazzu vu-vulari
‘nta laria stu-stu co-cosa!
LORETA
U capivu! Ta fazzu di nautra manera a dumanna: tu, quannu scrivi… chi fa, T 9?
JAPICU
(Che fraintende, meravigliato, capendo se si muove quando scrive il messaggio).
Ve-ve ve-veramenti… no!
LORETA
(Ironica) Ah, no! E allura chi ti lamenti? ‘Nveci di fari abilii, prova a fallu.
JAPICU
A-allura, (ondeggiando un po’) si-si ju…
LORETA
E certu! Si nno comu fa? Scrivi sempri automaticu e certi cosi nun ti duna
giusti; u capisti?
JAPICU
Ah, vo-voli annata-catedda, p-pii... scriviri bo-bonu? A-allura! (scrive
muovendosi) Pe-pe-tru! (Sul telefonino rispunta “metru” e si preoccupa). E-e
e-ecculu, a-arreri cca è! Me-me-tru. Po-pò’ essiri chi le nna-nnacari chiossà?
(Ondeggia di più, mentre la moglie lo guarda meravigliata) Pe-pe-tru! ...Ma-ma
chi, se-sempri “me-metru” mi-mi spunta!
LORETA
E ora chi fa, balli?
JAPICU
(Perde la pazienza) Iiih! Oooh! e c’a-cavemu a fari? Chi-chi m’avissi a fa-fari
ne-nesciri pi-pi pi-pi davvero fo-foddi puru tu, sta-sta matina? Pri-prima
di-dici: “ti-ti movi”, ora “ba-balli!” Si-si po’ sapiri ch’è-ch’è fari pi-pi
scriviri sti qua-quattru pa-paroli?
LORETA
Quali moviri e ballari! Ti dissi T 9, no ti movi! T 9, Ti comu tistuni e 9 comu
u nummaru ri miraculi chi mi facissi a madonna ‘o Tindaru pi quantu ti giustassi
ssu cirividdazzu chi ha! U capisti ora T 9?
JAPICU
(Stupito) Ne-nenti di-di menu! E ju ancora chi-chi ballu! E chi co-cos’è st’a-st’autru
T-T 9?
LORETA
Arreri! Ah, ma allura propriu duru si! U T 9 è: c’ammaccari u tastu pi livallu,
si nnò nna di scriviri!
JAPICU
E se-senti, a-allura, ‘nveci d’a-d’ammaccallu u ta-tastu, nun lu po-pozzu livari
d’un tu-tuttu?
LORETA
Chi u tastu? Vo livari u tastu? (Meravigliata) No, ma tu ha sicuramenti u
ciriveddu scadùtu! Chi c’entra livari u tastu! Ti pari chi ciù misiru pi fiura?
(Glielo spiega quasi sillabando le parole) Tu ammaccari T 9 pi livari... no u
tastu, ma u tipu di scrittura; capisti finalmente? E poi... chi ti spiegu a
fari; è sulu tempu persu chiddu ca ti staju dicennu. Pi tia a tecnologia è
troppu avanzata, e certi cosi ti parinu magarii. Ah, tu vulivi scriviri... senza
ammaccari…
VOCE TELEFONICA DI GIANLUIGI
(Entra Giampiero, il figlio, è gay, ed ha nella tasca dietro i pantaloni un
telefonino; gli parlerà, senza prenderlo, girandosi la testa giacché ha nelle
mani degli oggetti. Parlerà da gay anche la voce del suo telefonino). Ciao
Giampiero. (Jacopo guarderà meravigliato la moglie). Su, preparati, che è ora
d’andare a giocare a tennis; sbrigati, se no fai tardi!
JAPICU
(Alla moglie) Cuuu ccu è ca-ca parra?
LORETA
Senti, senti cchiù tostu! Avutru chi messaggiu e messaggiu!
GIAMPIERO
(Gira la testa e parla col suo telefonino). Scusami Gianluigi, richiami fra
dieci minuti che sono indaffarato?
VOCE DI GIANLUIGI
Certo!
JAPICU
(Sempre più sbalordito, alla moglie). Ma-ma… cu-cu ccu parra?
LORETA
Cu ccu voi ca parra? Cu telefoninu!
JAPICU
(Meravigliato) Cu-cu... ccui?
GIAMPIERO
Ciao papy; mamma! Avete sentito? A momenti andrò a giocare a tennis, vi serve
qualcosa, o darmi incarico di qualche faccenda, giacché devo uscire?
JAPICU
(Sempre sbalordito dall’accaduto) Se-senti, ma-ma tu… pa-parravi, veru cu-cu
cu-cu… te-telefoninu?
GIAMPIERO
Certo Papy! Con chi, se no?
LORETA
A to patri ci havia parsu chi havii ‘ncuminciatu a dari nummari.
GIAMPIERO
Solo perché parlavo col telefonino? E’ così che si usa fare ora! Col telefonino,
oramai, puoi farci tutto, e senza nemmeno toccare la tastiera! Guarda (gira la
testa a parlare ancora al telefonino). Gianluigi! Gianluigi!
VOCE DI GIANLUIGI
Si! Dimmi, amore. (Jacopo è allibito).
GIAMPIERO
Lo chiami per favore Oscar?
VOCE DI GIANLUIGI
Certo! Lo vuoi normale, o viva voce? (Jacopo guarda sbalordito la moglie).
GIAMPIERO
E’ preferibile viva voce; così papà capirà meglio. (Si sentirà il suono della
chiamata).
VOCE DI OSCAR
Si, Giampiero! Dimmi. (Jacopo sarà sempre sbalordito).
GIAMPIERO
Vieni anche tu a giocare a tennis?
VOCE DI OSCAR
Verrei volentieri, ma ho molto da studiare.
GIAMPIERO
Allora studia, vuol dire che sarà per la prossima volta. Ci vediamo domani in
classe. Ciao, ciao.
VOCE DI OSCAR
Ciao, amore.
GIAMPIERO
(Ringrazia il suo telefonino) Grazie Gianluigi.
VOCE DI GIANLUIGI
E di che, scusa? E’ questo “ciao amore” che non mi piace.
GIAMPIERO
Dai, su, non essere geloso! Oscar è soltanto un amico!
JAPICU
(Alla moglie, intontito) Ma-ma… dimmi ‘na-‘na cosa, nun è ca di pipi rru-rustuti
di jeri si-sira mi ‘nchiumma-mmaru ‘nto sto-stomacu (si da delle piccole pacche
sul viso) e su-sugnu cu-cunvintu di-di essiri aaaarrisbigghiatu?
LORETA
Cchiù forti, cchiù forti ti l’ha dari! (Intanto Gianpiero farà finta di parlare
sempre col suo telefonino).
VOCE DI GIANLUIGI
Giampiero, Giampiero! Sbrigati che i dieci minuti son già passati.
GIAMPIERO
Si, si vado, se no faccio tardi! Ciao papy, ciao mamma! (Si avvia) Ah,
dimenticavo! Stasera mangio fuori con un mio amico (esce).
JAPICU
(Che continua a non capire) Cu-cu Oscar, o cu te-telefoninu? …co-comu dissi,
co-comu dissi chi-chi si chiamava?
LORETA
U telefoninu? (Jacopo annuisce) Gianluigi (riprende a stirare).
JAPICU
(Prende il suo telefonino e gli parla) Di-dicu u sintisti a Gia-gianluigi? E
tu-tu, ma-mancu si bonu a scri-scriviri un me-messaggiu! Ema-ma fa-fattu
su-sudari pu-puru comu un di-disanuràtu! (Gli sputa sopra) Splut! (Lo butta via)
Ma-ma ma-ma va fa ‘ncu-nculu!
LORETA
(Richiamata dal rumore del telefonino che batte violentemente, si gira
meravigliata). Chi facisti? U rumpisti? Ah, pinsavi di parrari puru... a ssu…
telefoninu? Ah bonu va! Un ti piacì accattari u Dash, ca c’era u telefoninu, ora
chi vò! Ah, tu pinsavi chi puru... t’avia a rrispunniri? I cosi boni, s’accattanu,
e... (ironica) cu i picciuli puru! Soccu spenni attrovi! Tu eri convintu ca ‘nno
Dash ci avii di truvari... oh, ‘mbucca baddottuli chi nun si autru! (Riprende a
lavorare).
JAPICU
(Rifà, con ironia e in italiano, le veci del figlio, come se avesse nella tasca
di dietro dei pantaloni il telefonino). Ca-calorio! Ca-calorio! (fa la voce di
Calogero, gretta). “Chi-chi bò, Ja-japicu?” Lo chi-chiami pe-per favore Pe-petru
che no-non riesco a ma-mandarecci (errori voluti per specificare il volere
italianizzare del personaggio poco colto) il me-messaggio? “U vò-vò normali o
chi gri-grida?” Che-che grida, che-che grida! Anzi, che-che grida fo-forte,
co-così a mio figlio Giampie-piero ce lo fa-faccio sentire be-bene! (Alla
moglie, tornando a parlare normale) Mi-mi mi-minchiuni! Me cattari un
te-telefoninu, chi-chi m-m’havi a sapiri stu-stuiari pu-puru u culu qua-quannu
cacu! Qua-quantu vi-viremu! (si avvia).
LORETA
Senti, ma unni sta jennu? Nun mi diri ca sta ennu veru accattari...?
JAPICU
Ti-ti rissi chi-chi havi a essiri un mo-mostru, e ta-tantu basta!
LORETA
Ti vo ssittari cinqu minuti e pigghi ciatu! Ha ‘na facci chi pari unu spirdatu.
Vol diri u ficatu ci sta lassannu! Ma cu ti porta, cu ti porta cu stu telefoninu!
Nun po’ lassari perdiri prima chi ci lassi i pinni? I telefonini su fatti pi
giuvini, pi chiddi moderni; pi chiddi ca nasceru nna sta epuca, abituati a
cazzuliari sti cuncegni moderni, e no pi nuiautri chi vinemu d’un passatu chinu
di sacrifici, ca u menu pinseri chi aviamu era chiddu ri circari comu vidiri pi
mettiri a pignàta. Cu i nostri figghi nun semu du stissu pinsàri, comu l’ha
capiri? Chiddi, l’unicu pinséri chi hannu è sulu di spenniri sordi, spenniri
sordi e jiri appressu a tutti sti nutularìì di nuvità, e nun ci po’ stari d’appressu!
U capisti, o ancora no? pezzu di babbasuni!
JAPICU
Se-senti, tu pe-penza chi-chiddu ca vò, ma-ma ju u stissu me-me cattari un “mo-mostru.”
LORETA
Un mostru si! Un mostru tu sta divintannu cu sta camurrìa chi ti pigghiò du
telefoninu! Ora dicu iu, eramu beddi ‘n santa paci cu ddu telefunu di casa. Ma
picchì, picchì? (Entra Fabiana con in mano un GPS).
FABIANA
Mamma, papà, ditemi dove volete andare e vi ci porto in cinque minuti! (I due si
guardano stupiti). Su, su, dove?
JAPICU
Ma-ma chi spuuuntanu co-comu i funci sta-stamattina! Se-senti a st’avutra e va
cu-curcati.
FABIANA
Su, ditemi, dove?
LORETA
Ah, senti, portitillu accattarisi u mostru!
FABIANA
Neanche tu mi credi; vero mamma?
LORETA
Comu si viri chi chiffari, tu e to frati, nun ‘nn’aviti propriu. Ma unni vò c’avemu
a ghiri?
JAPICU
E chi-chi è ssu co-cosa ca mu-murritii?
FABIANA
Te l’ho detto! Con questo puoi andare ovunque senza correre il rischio di
perderti; ti porta dove vuoi! ...anche in Giappone.
JAPICU
Si-sicuramenti è propriu a ju-jurnàta. Scu-scusa e co-comu fazzu? Mi-mi ‘nfilu
dda dintra?
LORETA
Senti a stavutru! ‘Nautra nni ‘ncuminciamu! Ca comu ti ‘nfili dda dintra? ‘Ncasu
mai ti ci metti a cavaddu!
JAPICU
Ah, (alla figlia) mi-mi ci ssettu di-di supra e iddu mi po-porta u-unni ci
di-dicu ju? E... u-unni mi-mi tegnu?
FABIANA
(Sbalordita) Oh, Dio! A raccontarlo alle amiche ti voglio! Dico... state
scherzando, tutti e due, vero mamma?
LORETA
Mi sta parennu u cuntu di tri surdi.
JAPICU
(Alla figlia) Se-senti, nun è chi-chi è pi-pi davveru no-notti, e ju do-dormu
pi-piddavveru? Mu-mu dici chi-chi ura su-sunnu pi fauri?
FABIANA
Subito (ammacca sul GPS).
VOCE GPS
Sono le 10 e 32 minuti.
JAPICU
(Sbalordito) Mi-minchiuna! Pu-puru! (Finisce di non capire e si dà ancora due
schiaffetti). N-no n-no, nu-nun po’ essiri, si-sicuramenti mi-mi ‘nzonnu.
LORETA
Senti chi fa, figghia mia, va fatti ‘na passiata e cchiù tardu torni, prima chi
a to patri u pirdemu d’un tuttu.
FABIANA
Mamma, con questo (riferendosi al GPS) nessuno può più perdersi; è un GPS!
Capisci?
LORETA
Un gippi... chi?
FABIANA
No, chi, esse! Esse! Cioè, un navigatore satellitare che conosce tutto il nostro
pianeta, tu cerchi e lui trova; tu cerchi e lui trova... tu...
LORETA
Si, si u capivu, u capivu! ‘Nzumma soccu cerchi, iddu subbitu attrova!
JAPICU
Tu-tu... ttu, tu-tuttu?
FABIANA
Si, certo!
JAPICU
E allura si-si viri chi-chi nun lu sai adoperari bo-bonu ssu co-cosa.
FABIANA
Certo che so adoperarlo bene!
JAPICU
E mu-mu vo di-diri allura, vi-vistu ca so-soccu cerchi, iddu tro-trova, co-comu
mai tu-tu e to-to...
LORETA
E ti-ti e ta-ta! Appostu semu stamatina.
JAPICU
To-tofrati si-siti ancora se-senza travagghiu? O ssu co-cosa nun fu-funziona, o
vuuuatri siti cchiù la-lagnusi da-da scecca du-du zzu Bi-Bilardu.
FABIANA
Papà, non è che... stai scherzando, vero? Questo non cerca lavoro!
JAPICU
E ce-certu! Allura, si-si viri ca-ca è cchiù lagnusu di-di tia e di-di to frati.
FABIANA
(Meravigliata. A sua madre) Mamma, cos’ha oggi papà? E’ alquanto strano
(bussano).
JAPICU
Va-va grapi, e vi-viri cu è cchiù-cchiù tostu! Cu-cu st’avutra pa-parrata
ti-tischi to-toschi (italiano stretto) ca-c’aviti. (Fabiana va ad aprire; entra
Pietro, il compare, vestito da lavoro e sporco di colore).
PETRU
(Preoccupatissimo) Salutamu a tutti! Cumpari, havi ‘na matinata chi cercu di
chiamarivi! e u telefoninu è mutu comu un pisci; chi successi?
LORETA
Comu fa a rispunnirivi u telefoninu? Taliati (indicando il telefono a terra
rotto) dda!
PETRU
Bih! E chi fu? Ci passà un trenu di supra?
JAPICU
Eh, si-si sapissivu, cu-cumpari! Havi chi-chi scrivu me-messaggi...
PETRU
E parrati, nun mi faciti scantari; ju pi chissu vinni... (prende dalla tasca un
metro e glielo porge) Tiniti. Mi vitti arrivari ‘na vintina di messaggi tutti
cu: metru, metru, metru... e chiddu ca mi detti cchiù pinseri foru i punti
‘nterrogativi! Nenti dissi, me cumpari vattrova chi sta facennu di tantu
‘mpurtanti e ci urgi u metru; e allura chi fici, lentu di ‘mbiancari e curru
accattari u metru! Mancu unni me mugghieri jvu, ca vulìa essiri accompagnata nni
so matri chi sta mali; tiniti. Allura, cumpari chi fu, quannu fu, chi successi
pi tutta sta primura? (Japicu non sa che dire e guarda la moglie per capire che
risposta dare). ‘Nun è chi fu… u scherzu, e mi facistivu lassari tutti cosi ‘n
tridici pi... nenti?
JAPICU
(Preoccupato nel no sapere che risposta dare) No-no, ma-ma quali! Chi-chi
scherzu e sche-scherzu! E di-di unni ‘ncu-ncuminciu, cu-cumpari? Ju...
(silenzio).
PETRU
Vui... ‘nca parrati!
LORETA
U sapiti chi è, chi a vostru cumpari ci pari mali dirivi u mutivu, e...
PETRU
E... ‘nzoccu? Parrati cumpari, accussi gravi è a cosa?
JAPICU
Pe-pe pe-peggiu!
PETRU
Peggiu... di chi, scusati?
JAPICU
Ri-ri gravi! Vu-vui nun dicistivu gra-gravi? E’ cchiù pe-peggiu di-di gravi!
FABIANA
(Preoccupata, alla mamma) Allora... papà vero male sta! (A suo padre) Papà,
telefono a Mario, è un amico mio e di Giampiero; lavora al pronto soccorso e
subito arriva con l’ambulanza.
JAPICU
Ju di-dicissi di jri a chia-chia chia-chiamari... u pa-pa u pa-pa u pa-pa...
PETRU
U Papa?
JAPICU
Ma-ma ma-ma qua-quali Pa-pa e Pa-papa! Ju di-di di-di..
LORETA
Senti chi fa, diccillu cantannnu ca o cumpari nun ci nni pari mali.
FABIANA
Vero, papà! Dillo cantando che ti viene meglio!
JAPICU
(Meravigliato) Ca-cantannu, ca-cantannu?
PETRU
E certu, cumpari, si capiti ca vi veni megghiu! Cu è c’aviavu di chiamari?
JAPICU
(Parlerà bene cantando un motivetto a soggetto) Dicissi di chiamari u parrinu!
PETRU
(Si guardano tutti meravigliati) U parrucu?! Spiegativi megghiu!
JAPICU
(Dispiaciuto e sempre cantando) Sissignora, propriu a iddu!
LORETA
(Fa le corna come scongiuri, e, pensando che il marito stesse inventandosi
qualcosa, gli va dietro) E bonu, Japicu nun ti turturari, ca finiri havi sta
storia.
PETRU
Mi vuliti spiegari, vi dissi, di chiddu ca sta succidennu? (A Fabiana) Di chi
storia parranu?
FABIANA
Io? E come faccio a sapere... (al padre) Papà, mi vuoi dire cosa sta accadendo?
JAPICU
Si sapissi, figghia mia, ca to nonnu sta murennu!
LORETA
(Meravigliata fa scongiuri e risponde anch’essa cantando) A tia t’avissinu a
ciuncari li jammi, grannissimu figghiu di buttana!
PETRU
Cummari! Ma chi ssu sti cosi, puru vui!
FABIANA
(Meravigliata) Il nonno? (Alla mamma) Mamma, che dice? Se il nonno l’ho lasciato
di là che sta dormendo!
PETRU
Cumpari, ma chi duna nummari vostra mugghieri? Picchì v’avissiru a ciuncari li
ammi? E... u metru, scusati, a chi vi servi... u metru?
JAPICU
U metru mi servi pa cascia, i misuri da cascia.
LORETA
(Cantando) Di corna, pi misurari i corna! E forsi è megghiu chi ti ‘ntuppi a
vucca e ‘un canti cchiù!
PETRU
(Pensando che dese i numeri) E bonu cummari, nun faciti così, chi vuliti, prima
o dopu, tutti dda avemu a essiri. Mischinu, vostru patri! Però ‘un parìa, l’urtima
vota co visti... Cu sapi, comu ora u senti a cummari, comu ci resta! Anzi,
aspittati chi a vaju a chiamu e, scinnennu, avvisu macari u parrinu. (Prende il
telefonino e glilo da al compare) Tiniti, stu telefoninu vu lassu, vistu ca di
chiddu ‘un nni putiti cchiù fari usu, cu sapi l’avissivu di bisognu (esce).
FABIANA
Mamma, si può sapere quello che sta succedendo? E il nonno, che c’entra il
nonno, in questa faccenda?
LORETA
Tuttu chissu dumanniccillu ‘o cantanti. Chi poi, ci dicissi, chi ci metti ‘nto
menzu a dd’avutru cristianu! Ca per ora, mischinu, havi puru ddu peri chi mancu
po’ caminàri!
JAPICU
Ma-ma cu mi-mi porta, cu-cu mi po-porta a scri-scriviri ddu me-messaggiu?
Tu-tutti, ci rrivanu tu-tutti! E co-comu schifia fi-fici ti-ti pari chi-chi nni
ca-capivu nenti! E ora? Ora co-comu fa-facemu?
LORETA
A mia talii! Nun la ‘ncudduriasti tu a matassa? Ora scudduriatilla! E no cu me
patri, pezzu di cantarànu ca nun si autru! Ora, si ha curaggiu, fallu tu u mortu!
JAPICU
E si, s-s-si, u fa-fazzu ju, nu-nu nu-nun ti pri-prioccupari!
LORETA
E poi, dicu io, picchì non ci dicii a verità o cumpari! Picchì nun ciù dicii ca
ti stavi ‘nsignannu a scriviri i messaggi e nun capisti mancu comu ci mannasti?
JAPICU
Co-comu facìa, mu-mu vo diri? No-no vidisti chi-chi rrivò tu-tuttu
pri-prioccupatu? La-lassà ‘ntri-ntridici pu-puru u travagghiu e a so-so
mugghieri chi-chi avia a cumpagnari ‘nno-nno dutturi! Chi-chi ci dicìa, chi-chi
u fi-fici lintari di-di travagghiari pi-picchì mi-mi stava ‘nsi-nsignannu a
scrivirivi me-messaggi?
LORETA
E accussì nun penzi ch’è peggiu? Chi fa ora, u mortu pi sempri? Nun a rivisciri
prima o dopu? E poi... comu ora venu u parrinu? E ‘o vicinanzu, o vicinanzu
stissu, chi ci dicemu?
JAPICU
Oooh! Ba-basta! Ba-basta! Ci-ci dici ca mi-mi vinni un mo-motu e ca staju
fa-facennu a prova a mo-mo mo-moriri.
LORETA
No, No, No! Tu, sicuramenti ha tuttu l’ingranaggiu fori usu! Ca comu ciù dicu
chi fa i provi, chi è ‘na commedia?
JAPICU
E a-a-allura chi? Ah, pi-pinsavi forsi chi-chi murìa pi-pi davveru?
FABIANA
Mi venga un colpo se ne ho capito una parola! Volete spiegarmi quello che sta
succedendo?
LORETA
(A Fabiana) Si nun avissiru ‘nvintatu u telefoninu, sicuramenti tuttu chistu nun
avissi successu.
FABIANA
Ah, è certo! Ora si che l’ho capito! Vi volete spiegare meglio, prima che
impazzisco?
LORETA
E cca, c’è lavutra! Ora putemu japriri un manicomiu privatu. (Si sente suonare
un telefonino. Entra Calogero, vecchietto, cammina sorretto dal bastone,
trascinandosi il piede ammalato. Parlerà con la voce tremula. Entrerà con
l’auricolare messo; il telefonino lo terrà in tasca, e parlerà al microfonico).
CALORIU
E cu era ca chiamava? Boh! Chiddu mi rialò stu telefoninu e mi dissi: per
chiamare me, basta pigiare… si così mi pari ca mi dissi pigiare, che vorresse
dire ammaccare questo bottone; ma nun è chi mi spiegò comu funziona stu cosa! Ma
si, amaccamu!
VOCE TELEFONINO
(Si sentirà una voce di donna giovane rispondere al telefonino). Telecom italia
mobile; il cliente da lei chiamato non può rispondere, la preghiamo di
riagganciare.
CALORIU
(Non capisce e si adira) Chi cosa? Signurina, signurina sbagghiu c’è! Si lei nun
mi passa a me niputi, chi haju di parraricci urgentemente, ju nun chiudu propriu
nenti, e ‘nn’havi di chi ripetiri sempri a stissa camurrìa!
VOCE TELEFONINO
Telecom italia mobile, il cliente da lei chiamato non puo rispondere perché
impegnato...
CALORIU
Minchiuni, e ci torna! Sintemu, sintemu unni è ‘mpignatu? Nun è chi u me niputi
è ‘mpignatu cu lei a fari u munci munci, e nun po’ rispunniri? Chi è, nenti mi
dici? Vastasa! (Cade la linea e si sente chiudere la telefonata). Puru! Havi
puru la facci di buttana di chiudirimi u telefunu! (Gli altri si guardano
meravigliati). Rifacemu u nummaru! (Si risentirà chiamare, e poi la voce del
nipote).
VOCE DI PIERLUIGI
Ciao nonno!
CALORIU
(Sempre adirato) Ciau nonnu, si! Unni è a signurinella? Passimilla chi ci haju
di diri du paruleddi!
VOCE DI PIERLUIGI
Nonno, qui non c’è nessuna signorina!
CALORIU
Ora, ci parravu, ora ora! Finistivu di fari chiddu c’aviavu di fari? Maniàta di
porci!
FABIANA
(Va a togliere il viva voce). Nonno, in silenzio! Non è giusto sentire i vostri
discorsi!
CALORIU
(Parlando sempre al telefono col nipote) Tu dici così? E va beni, ma lassi ca
torni chi poi a discurremu! Chi cosa? Si, si, ora ciù dicu. Va beni ti dissi!
Comu? (Jacopo guarda sbalordito gli altri) Sta scrivennu messaggi? Cu, to patri?
Aaah, nun sapi scriviri messaggi! E tu nun lu sai chi chiddu è comu l’ovu, cchiù
tempu passa, cchiù duru diventa. Tu cchiuttostu, lassila perdiri dda
signurinella ca ti porta a mala strata! Ciau, ciau.
JAPICU
A si-signurinella u po-porta a ma-mala strata! Ma-macari attruvassi ‘na-na
si-signurinella! U si-signurinellu.
FABIANA
Nonno, nonno! (Lo va ad abbracciare) Sai cosa sembri?
JAPICU
‘Na-na scimia di-di circu! ‘Na-na scimia di ci-circu ammaistràta!
LORETA
Scimia to matri c’è, pezzu di ‘mbrugghiuni, traggidiaturi, e munzeddu di fuméri
ca nun si avutru; pensa a moriri cchiù tostu, chi stannu rrivannu chiddi chi t’hannu
a diri i prjeri.
CALORIU
(A Fabiana) Cu è c’havi a moriri?
FABIANA
Mio padre.
CALORIU
To patri? E comu fa a sapiri c’havi a moriri, si mancu sapi comu scriviri un
messaggiu ‘nno telefoninu? (Si lamenta per il piede) Aih, figghia mia!
Stamattina agghiurnavu cu ‘na nuvità: haju un duluri novu, nno ‘mperi vecchiu;
chi voli diri? E mi le jiri tirannu pi d’appressu comu fussi un saccuneddu di
patati.
LORETA
(A Fabiana) Veni tu; ajutami a pigghiari un littinu pi to patri (Jacopo fa le
corna in segno di scongiuri mentre i due escono).
CALORIU
Chi fa, a moriri allura? E comu fa, comu fa? Mu dici prima ca mori? Ti scoppia u
ciriveddu? Ti vuncia u stomacu, o ti veni ‘na piritonìti?
JAPICU
(Fa scongiuri) Oooh! Si-si nni voli jri dda-dda gghintra e mi-mi mi-mi lassa
be-beddu cuetu? Ace-ceddu di ma-malaguriu!
CALORIU
Cerca di carmariti ah! Si nno un corpu (alzando il bastone) cca (indicando la
fronte) tu dugnu! Gran sorti di mala cunnutta! (Entrano Fabiana e Loreta con un
lettino).
LORETA
Cca, mintemulu cca. (Al marito) E tu, a cu spetti a stinnichiariti?
CALORIU
Eh, pezzu di fissa! Ti putivi ‘nsignari a scriviri i messaggi prima di moriri!
Comu rrivi dda supra, chi ci dici a san Petru, chi ‘un u sa fari?
JAPICU
E ce-certu! Pi-picchì dda supra e jiri a fa-fari u-u centralinista! E po-poi
vi-viriti chi-chi pinseri chi havi sa-san Petru! ‘Nta-ntantu... fa-faciti cuntu
chi-chi vui ‘nchi-nchianàti appr-pressu di-di mia!
CALORIU
(Si tocca) Tè! A mia ha spittari! Prima chi ‘nchianu jo, di tia, cravuni pozzu
veniri a truvari! Cu sapi quant’anni ha fari di bruciari cu i diavuli! E nna di
jittari vuci ca vo acqua, di cca ta pò ‘nchianari un bummulu.
LORETA
(Finito di sistemare il lettino, invita il marito a sdraiarvisi sopra) Senti,
viri c’affari, chi fa cuntu chi rriva genti.
JAPICU
Ih, e co-comu! Vi-vistutu co-così?
LORETA
‘Nveci du Dash… chi ancora è jittatu agnuni, picchì non ti cattavi un vistitu,
ca ora ti l’avissi attruvatu? ‘Un ti piacì u telefoninu? chi vò ora? E poi, chi
è dittu ca si mori cu i vistiti novi? (Si sdraia e la moglie gli lega un
fazzoletto come si suole fare ad uno che muore).
JAPICU
(Si solleva adirata per il fazzoletto troppo stretto) Chi-chi strinci? No-non
vidi chi-chi nun pozzu ri-rispirari?
LORETA
(Al padre, mentre Iacopo si rimette steso) Si ssetta cca e ‘ncumicia cu diri u
rrusariu. Vossia teni sta curuna e ‘ncuminciamu a priari. (Alla figlia) Tu
navutra ssettiti cca e teni stu fazzulettu, e ogni tantu fa finta di cacciari
muschi. (Si dispongono attorno al letto).
FABIANA
Mamma, io non so recitare; e poi… neanche mosche ci sono!
CALORIU
Nun ti prioccupari, chi ora comu mori, sentinu u tanfu da morti, e subbitu
rrivanu e ci posanu supra.
JAPICU
(Si solleva adirato) Oooh!!! Ma-ma unni se-semu arrivati!? Pi-picchì non si
me-metti vossia cca, ca-ca è qua-quasi ura di-di atti-ttirantaricci i pe-peri, e
‘ncumincia cu-cu fari a pro-prova!? (Calogero si tocca facendo un gestaccio).
CALORIU
Tè!!!
LORETA
(Cerca di farlo sdraiare) Ih, e c’avemu a fari cu stu cala e jisa? A moriri, o
ci a fari capiri o compari... du scherzu? (Si ridistende e
cominciano a pregare facendo il segno della croce). Santa Cecicila!
FABIANA
Mamma io m’impressiono a partecipare a questo gioco!
LORETA
E quannu sarà veru, allura chi farai?
JAPICU
(Rialzandosi) ‘Nta-nta lingua spi-spiramu a Diu!
LORETA
Ancora cala e jisa! (Torna a distendersi). Santa Cecilia!
CALORIU
Ora pronobis!
LORETA
(Alla figlia) Ih, e tu chi ha a lingua di pezza? Ripeti puru tu. (Si sente
arrivare gente). Santa Cecilia!
CALORIU
Ih, ca chista manéra di diri rrusariu è? O priamu o parramu d’avutru!
LORETA
Santa vergine!
CALORIU E FABIANA
Ora pronobis.
LORETA
Santa Rosalia!
CALORIU E FABIANA
Ora pronobis.
LORETA
(A Fabiana, la invita a mandar via le mosche col fazzoletto) E caccia, caccia tu
navutra, ogni tantu! San Girolamu!
CALORIU
Dicissi ju, chi ci trasinu i muschi cu san Girolamu!.
LORETA
Santa Venerina! (Si rricorda d’altro) A chiudisti a porta dda ghinntra?
FABIANA
A chiudivu, a chiudivu!
FABIANA E CALORIU
Ora pronobis.
LORETA
(Entra il prete e ripetere con la stessa cantilena del rosario) U parrinu!
CALORIU E FABIANA
Ora pronobis.
CALORIU
(Rendendosi conto d’avere sbagliato) Oh, patri ‘Ntria! Scusassi, è ca chisti
puru a mia fannu sbagghiari!
P. ANDREA
(Sbalordito) Tu! ...come, Loreta! Non era tuo padre a stare male? (Calogero si
tocca).
LORETA
Parrinu, si viri ca u signuri si fici i cunta boni e si chiamò a me maritu. (Si
sentono arrivare gli altri, Pietro e Concetta sua moglie).
CUNCETTA
(Piangendo come si usa piangere i morti) Zzù Caloriu! Oh zzu Caloriu! Picchì
muristivu, si nun aviavu nenti!?
CALORIU
(Toccandosi e dispiaciuto) Chi dici, Cuncetta?! Ju cca sugnu!
PETRU
(Meravigliato) Vossia! ma…
CUNCETTA
(Si sente mancare le forze) Tinitimi, tinitimi! ‘Na seggia, ‘na seggia! Oh no!
(Sviene e Pietro s’appresta a soccorrere la moglie. Vibra il telefonino in tasca
a Jacopo e il prete sbalordisce).
P. ANDREA
Miracolo, miracolo! Jacopo è risuscitato! Guardate! (Indicando dove vibra il
telefonino). Grazie, grazie, buon Dio!
LORETA
Si viri chi u Signuri si rifici i cunta, patri ‘Ntria, e nun lu vonnu mancu dda
supra. (Si sente suonare il telefonino che vibrava).
PETRU
(Meravigliato) Ma quali miraculu e miraculu, parrinu! Chistu u me telefoninu è!
Ih, e cu pigghia ora?
P. ANDREA
Loreta! Come mai hai lasciato che si portasse dietro il telefonino?
LORETA
E chi nni sacciu, patri ‘Ntrina! Avia un pocu di tempu chi si fissò cu
telefoninu, e ssu ‘ncuddò di supra, curcannusillu puru a notti; a oj fici ‘na
matinata di scriviri e mannari messaggi, dicennu chi l’avia a cunsumari tutti,
si nno dumani scadìanu... (Pietro guarda sbalordito; lei s’accorge d’avere
sbagliato e si tappa la bocca).
PETRU
Cummari... nun mi diciti… (guarda Jacopo sul letto e comncia a capire tutto) chi
tuttu chistu è pi davvero u scherzu? E ora, fa puru u mortu! pi… (Loreta abbassa
gli occhi) Ah, si! Spittati chi ora ci pensu ju! (Si toglie la cinta dei
pantaloni. Jacopo capisce quanto sta accadendo, si alza e scappa; la comare, che
stava rinvenendo, sviene di nuovo vedendo il compare alzarsi dal letto da morto.
Il prete, che non sapeva niente di tutto quello, sviene assieme a Concetta,
mentre Pietro insegue con la cinghia in mano il compare. Si sentirà squillare
ancora il telefonino caduto sul lettino, Calogero lo prende, mentre gli altri
scapperanno a soggetto).
CALORIU
Prontu!
VOCE TELEFONINO
Ih, e chi è, arreri chiudiu! Aspetta quantu chiamu!
VOCE TELEFONINO
Telecomi italia mobile, il cliente da lei chiamato non è a momenti
raggiungibile…
CALORIU
Ah, signurina! Allura lei era! Finarmenti attruvavu! Sintissi a mia ora, a me
niputi…
VOCE TELEFONINO
…Il cliente da lei chiamato…
CALORIU
U capivu, u capivu, chi è ura di munciri! Sapi chi ci dicu: Jssi a fari ‘nto
culu lei e me niputi puru! (Si vedranno gli altri correre mentre va chiudendosi
il sipario).
Fine Primo Atto
Secondo Atto
(Medesima scena. Jacopo è impegnato col telefonino)
LORETA
Ancora cuntinui! Nun ti vastaru i curriàti di to cumpari e a malafiura cu patri
‘Ntria? Chi vriogna cu dd’avutra me cummari! E’ sicuru chi a casa unni nuautri,
u cumpari e a cummari nun ci vennu cchiù. Ju, fussi o postu to, di telefonini
‘un nni vulissi sentiri cchiù mancu u ciavuru; ma, siccomu tu a facci l’ha di
brunzu… di sbattila ‘nno spicu di ‘na cantunéra…
JAPICU
Tu pa-parri e tu-tu ti se-senti.
LORETA
Puru! Ha puru u curaggiu di parrari!
JAPICU
Di-dicu ti vò sta-stari mu-muta? Mi-mi sta facennu cu-cunfunniri tu-tuttu! Nun
vidi chi-chi staju scri-scrivennu?
LORETA
Ah, sta scrivennu! E… a cui? Di cu l’ha pigghiari sta vota i bastunati? Senti,
viri ca ju nun vogghiu ne viriri e ne mancu sentiri a nuddu, e s’avissiru a
tuppuliari a porta, pigghi e ta va discurri fora.
JAPICU
Tè, tè, Tè! Scri-scrivu…
LORETA
E ‘nsisti, ho! E chi parru cu muru! Ma dicu, autru chiffari nu ‘nn’ha propriu?
JAPICU
Oh, ma-ma comu si-si fa! Scri-scrivu Viscé, e mi-mi spu-spunta ca-café!
LORETA
Haju ‘na strana ‘mprissioni chi tu a scippari ‘n’autra ‘nsaccata di vastunati!
Va posalu ti dissi!
JAPICU
U vi-viri? Vi-vicé! Eeecculu cca-cca…!
LORETA
Senti, ma… nun è c’ammacchi… e manni, e poi… arriva a sorpresa?
CALORIU
(Entra con l’auricolare messo e parla al microfono del telefonino) Ciru, Ciru!
VOCE DEL TELEFONINO
Pronto, mi dica! (Jacopo lo guarda sbalordito).
CALORIU
Chiama Giampiero.
VOCE DEL TELEFONINO
Subito. (Si sente chiamare).
VOCE DI PIERLUIGI
Si, nonno! Dimmi.
CALORIU
Oh, finarmenti! Viri chi a dda signurinella nun la vogghiu sentiri cchiù!
Capisti? Si nno stu cosa ca mi dasti u jettu unni u sacchettu da spazzatura…
(cade la chiamata) E chi è, chiudiu! Ah si, aspetta! (Parla al telefonino) Ciru!
Ciru!
VOCE TELEFONINO
Si, mi dica! E… come mai è così adirato?
CALORIU
Chisti su cavuli me! Chiuttostu chiamami a Giampiero!
VOCE DEL TELEFONINO
…Il cliente da lei chiamato, non è a momenti…
CALORIU
Ah, si! Vi mittistivu d’accordu! E allura u sapi chi ci dicu, signurina (va a
prendere un secchio con dell’acqua e gli infila dentro il telefonino): Accussì!
Quantu viremu si sapi natari!
LORETA
Papà! Ma chi facisti? E ora? (Guardando il marito).
JAPICU
Nun gua-guardari a mia, ah! Chi-chi staju scri-scrivennu me-messaggi! E oddiu
si-si si-si nni staju ca-capennu ne-nanti! Chi-chistu chi-chi u ttruvavu pu-puru
‘nno Dash? (Continua a scrivere) Ah, si! Co-così ta-ta pensi? (Si avvia dove c’è
il secchio e fa per lasciarlo andare li dentro; poi ci ripensa) Vi-viremu si-si
ssa na-natari pu-puru tu… aaanzi no; vi-viremu si-si tu sa-sa vulari! (apre la
finestra e lo lancia fuori. Si sentirà dalla strada una voce gridare).
VOCE IN STRADA
Eih! Maleducato e incivile! Ah, ma t’ho visto sai!
LORETA
Chi cumminasti, tunautru? E sa pigghiavi ‘ntesta a dda cristiana? Ora dicu ju,
ca si nni viremu prisintari a corcunu ca voli sudisfazioni, tortu havi?
IAPICU
E nu-nuautri ci-ci ci-ci dicemu chi-chi fu to-to patri.
LORETA
T’haju dittu chi a me patri la lassari jiri! Comu l’ha capiri? (Bussano). Cca
sunnu!
CALORIU
(Impaurito) Ju sugnu dda bbanna (esce facendo segni di bastonate).
LORETA
(Jacopo è impaurito) Va grapi, a cu spetti a carrozza? (Jacopo va ad aprire).
RAGAZZO DEL BAR
(Entra con una guantiera con venti bicchierini di caffè) Salutamu. E… (guardando
in giro) unni su l’autri?
LORETA
(Non capisce) Ma… a cu cerchi?
RAGAZZO DEL BAR
‘Un è vossia u zzu Japicu, u patri di… (Facendola voce gay) Gianpiero?
JAPICU
Ih, e chi è stu… Gianpiero?
RAGAZZO DEL BAR
U principali mi dissi: “porta sti café unni me cumpari Japicu, u patri du
finucchieddu…
LORETA
Ma cu, me cumpari? Accussìti dissi?
RAGAZZO DEL BAR
Propriu raccussì! E mi dissi puru di farimi diri ancora quantu nni voli purtati.
Allura, quantu sunnu l’autri?
JAPICU
(Non capisce) Ma-ma, l’a-lautri… cu?
RAGAZZO DEL BAR
I ‘nvitati!
JAPICU
I ’nv-nvtati? Qua-quali ‘nv-nvtati e ‘nv-nvtati! U svita-tatu tu-tu si! E ora
ti-ti nni vo-vo iri e ti-ti porti tu-tutti ss-ssi café?
RAGAZZO DEL BAR
Comu, u pricipali era prioccupatu pi comu fari a mannalli tutti ‘nta ‘na vota!
…e vossia dici chi ‘un nni voli! (Bussano).
LORETA
E cu è ora? (Al marito) Va viri cu è!
JAPICU
(Entra un’altro ragazzo del bar con un’altra guantiera di bicchierini di caffè)
Ih-ih, e chi-chi vo tu-tu nautru?
II° RAGAZZO DEL BAR
Dici u principali, st’avutri bastanu, o ci nni vonnu ancora?
LORETA
Sintiti, nun è chi cca vicinu stamatina c’è quarchi congressu e sbagghiastivu
palazzu?
RAGAZZO DEL BAR
(All’altro compagno) Nun è chi sbagghiamu pi ddaveru casa?
JAPICU
Ci-ci diciti o pri-principali: di-dici so-so cu-cumpari Japicu, u ca-carnilivari
già pa-passa; e sti sche-scherzi ci fa a so-so soru.
RAGAZZO DEL BAR
(All’altro. Pure meravigliato) Nni capisti nenti tu?
II° RAGAZZO DEL BAR
No!
RAGAZZO DEL BAR
E mancu ju! Amuninni. (Escono).
JAPICU
Ma-ma… ma-ma chi-chi vo-vosi diri stu sche-scherzettu?
LORETA
A mia, dumanni? (Bussano). E cu è ora? Va grapi, a cu aspetti.
JAPICU
Pa-pari chi-chi ddivintavu u-u u-u po-portieri du-du palazzu! (Apre) Tra-trasemu!
COMPARSA
(Balbetta anch’essa. Adirata e con le mani ai fianchi) Mi-mi ca-canusciti?
JAPICU
Mi-mi sta pa-parennu a ju-jurnàta di ‘ndo-ndovinelli!
COMPARSA
Ah, si-si! Avi-viti pu-puru a fa-facci di-di bu-buttana di-di di-di…
LORETA
Puru! Comu siddu oj fussi ‘nferii, oh!
COMPARSA
Bu-buffuniari!
LORETA
Ma chi diciti! Macari! E’ sulu ca perdi corpa puru iddu; e ju ‘nn haju di
perdiri tempu, ora, cu tutti du’!
COMPARSA
E…di-dicitimi ’na-na cosa u ca-canusciti (gli mostra il telefonino tutto rotto)
stu-stu cosa?
JAPICU
E vu-vui pi-pinsàti chi-chi u po-pozzu ca-canusciri…
LORETA
Sintiti, parrati cu mia chi servi ca nni spicciamu. E ‘nveci di fari tuttu stu
‘nterrogatoriu, e finisci ca scura, dicitinni unni vuliti iri arrivari ‘nveci,
ca è amegghiu cosa.
COMPARSA
Ah, fa-faciti fi-finta di ‘un nni-nni sa-sapiri nenti! (A Jacopo) Mo-mo sapiti
chi-chi aviti ‘na-na facci di-di sbattila ‘nno-nno spicu di ‘na-na ca-cantunéra?
JAPICU
Ooohhh!!! Si-si po’ sa-sapiri chi-chi schifia vu-vuliti e vi nni j-jti a ca-casa,
‘nveci di-di jiri ‘ncu-ncuitannu cri-cristiani! Sciò, sciò!
COMPARSA
Vu-vui aviti a ri-ringraziari a Diu, chi-chi stu co-cosa… chi-ci si chiama
te-telefoninu, nu-nun pigghiò ‘nt-ntesta a me-me niputi; si-si nno vu facìa
vi-viriri ju di qua-quali erba si-si fa a scu-scupa! I te-telefonini se-servinu
pi-pi telefonari e ma-mannari messaggi…
LORETA
Chi ci dici a iddu?
COMPARSA
A-allura vi-vi le diri a vu-vui?
LORETA
No no! Cuntinuati cu iddu!
COMPARSA
Vi-vi sintistivu sca-scartu a jittalu da-da finestra? O pu-puru pinsàti ca
nu-nun vi vi-visti?
LORETA
Certu c’aviti ’na facci! Comu faciti a diri ca fu iddu?
JACOPO
Ce-certu!
COMPARSA
(Sempre adirata) Avi-viti rra-raggiuni a dirimi chi-chissu. Ce-certu, co-comu
fazzu a ca-caserma… pi-picchì ora è dda ca-ca vaju, a di-dimustrari chi
fu-fustivu vu-vui, c’è a vo-vostra parola co-contru a mia; ma-ma spiramu o
pa-patriarca chi-chi u rinescinu a ca-capiri cu-cu era u pro-proprietariu! E
po-poi viremu. Sa-salutamu! (Esce).
LORETA
Puru cun collega ta pigghiasti. U viri fussi ju di chiddu ca cummercia i
telefonini, ‘un ti nni vinnissi mancu si mu pagassi deci voti tantu; tu si un
periculu pubblicu cu telefoninu ‘n manu.
JAPICU
Chi-chi senti diri tu-tu navutra?
LORETA
Comu, chi sentu diri! ‘Un ti bastanu i messagi? Ora tiri puru i telefoni e
passanti! Già ti scutulasti i vastunati di to cumpari? (Bussano). Sta casa sta
divintannu un postu di pilligrinaggiu; quantu viremu cu è sta vota! (Apre, ed
entrano i due ragazzi con le guantiere col caffè). Ih, e chi è? Arreri cca siti?
JAPICU
(Adirato) Fi-finistivu cu-cu stu avanti e ‘nna-nnarreri?
RAGAZZO DEL BAR
Sta vota nun c’è bisognu ca si ‘ncazza; ciù spiega o principali ca sta
cchianannu.
VISCE’
(Infastidito) Salutamu cummari! (Al compare) Cumpari, mu spiegati a mia u
riscursu ri café? Vui u sapiti chi facemu serviziu a domiciliu cu i café; e comu
rriva a chiamata… subitu mannamu i ragazzi? (Jacopo annuisce) Oh! Siccomu vui
havi ‘na para d’uri chi urdinati café! E aspetta ora e aspetta ancora, dissi: me
cumpari havi ‘nvitati e voli fari fiura cu i café ru bar, e così fici mannari i
primi… (Preoccupato) Nun è ca nun c’è nuddu e vui m’avissivu a fari a fari a
fini du cumpari Petru? Picchì cu mia, supra sti cosi u sapiti chi nun scherzu?
(Jacopo guarda ancora la moglie preoccupato, cercando aiuto alla risposta da
dare) E allura?
LORETA
Ma chi jiti pinsànnu cumpari! U sapiti com’è… Cu me maritu havi di sta matina
chi jucamu a scummettiri, ju ci dicu: “Va posa ssu telefunu”; e iddu mi dici: tu
scummetti u café ca ‘un lu posu?” E a forza (allusiva) di scummettiri semu
arrivati cca! Certu i café l’haju persu ju e i ‘ntennu pagari; ma vui l’aviti a
pirsuariri a pigghiarisilli tutti; iddu i vincju.
VISCE’
E allura facemu ‘na cosa cummari, siccomu u cumpari ordini nni fici… ca s’avissi
a cuntari i messaggi, ‘nn’avissi di fari café sinu a dopudumani, (al compare) vi
ìmbiviti chiddi da guantera, ora e davanti a mia, a cummari mi paga sulu chisti,
e ju vi prumettu chi nun vi nni mannu cchiù… si nno… ‘nn’aviti di chi pagari!
Allura, chi diciti?
JAPICU
Cumpari Viscé, tu-tutti… tu-tutti?
VISCE’
‘Un ‘ncuminciati, si nno ‘ncuminciu a fari café ca vui mancu vu ‘mmagginati!
JAPICU
E va-va beni!
VISCE’
(Al primo ragazzo) ‘Ncuminciamu cu chisti.
JAPICU
Ah, pi-picchì, c’è pu-puru l’a-lautru?
VISCE’
Allura nun l’aviti caputu propria: c’è puru chist’avutru si diciditi ora,
subbitu; si nno ci nne avutri e avutri ancora! U capistivu, o puru no?
JAPICU
Ju si-si mi-mi pigghiu tu-tutti sti ca-café… iii-iddu ca ‘uuun po-pozzu parrari
pi pi fa-fatti me; e o-ora, cu-cu tu-tutti sti ca-café!
VISCE’
A vui cu vu dissi di mittirivi a scummissa? E ora smuvitivi chi haju chiffari o’
bar.
JAPICU
(Prende una brocca di vetro) Sdi-sdivacatili cca. (Svuotano i quaranta
bicchierini) Mi-mi mi-mi…
RAGAZZO DEL BAR
(Che non capisce) Ju ‘un mi chiamu Micheli.
JAPICU
(Adirato) Ma-ma qua-quali Mi-micheli e Mi-micheli? Di-di-dicu: mi-minchia,
qua-quantu ca-café!
VISCE’
Cumpari, a vui spettu pi jriminni!
JAPICU
Ji-jitivinni, cu-cu vi-vi teni?
RAGAZZO DEL BAR
Zzu Japicu, u principali senti diri chi, si prima nun si scula sinu all’urtima
uccia, di cca nun si smovi.
JAPICU
Ma-ma qua-quantu è sci-scienziatu stu cr-criatùri! Di-di cu-cusi fi-figghiu?
SECONDO RAGAZZO
Dicci puru quannu nascisti! Picchì si nno di cca ‘un nni ni jemu. Vossia
cumincia a biviri cchiù tostu!
VISCE’
(Jacopo beve, cerca di fermarsi e il compare lo invita facendo segno con la
mano) Jsàmu, jsàmu cumpari ca u tempu strinci. (Finalmente beve tutto).
LORETA
Cumpari, quantu vennu ssi café?
VISCE’
Sunnu quaranta café, o’ ‘n’euru e vinti picchì c’è puru u domiciliu…
quarantaquattru euru.
LORETA
Scusati, e ‘un mi putìa ccattari nautru telefoninu?
VISCE’
A mia, a vostru maritu ci l’aviti a diri! (Salutamu).
RAGAZZO
(A Jacopo) Ih, e a mancia?
JAPICU
Si-si ‘un vi-vi nni jiti di-di cursa, ‘na-na manciata di-di va-vastunati
vi-vi-vi dugnu, avutru chi-chi mancia!
LORETA
(Prende i soldi e glieli da al compare) Tiniti, e puru vui a prossima vota
circati di nun fari affiramentu e messaggi. Salutatimi a cummari (escono, mentre
a Jacopo cominciano a venire i tic nervosi, ed entra Calogero).
CALORIU
Loreta, Loreta! U fa ‘n’anticchia di café chi mi sta calannu u sonnu? (A Jacopo)
Tu, nun tu pigghi ‘n’anticchia?
JAPICU
(Comincia a tremare e ad essere più nervoso) Si-si le-leva di-di cca da-da
da-davanti, si-sinnò l’a-lavutra ga-gamma ci-ci sco-sconzu!
CALORIU
(Meravigliato) Ih, e chi è! Chi fu, comu ti finiu? Scippasti ancora corpa pi
essiri accussì aggitatu? (Alla figlia) Chi havi ca fa tutti sti muvimenti? Pari
chi stassimu jucannu a briscula e mi fa i signali.
LORETA
Quali signali e signali! Sicuramente trema ca… senti friddu.
CALORIU
Chistu nun è trimulizzu di friddu! Cca, a cosa gravi è! Nun è ca… (Bussano).
LORETA
(Preoccupata) E cu è ora? Vossia grapi.
CALORIU
Dicu… è sicuru chi… (segno di bastonate).
LORETA
Oramai tuttu appostu, po’ grapiri.
CALORIU
(Va ad aprire, e, preoccupato, alla figlia) Forsi era mugghi si eranu vastunati!
CARABINIERE
(Entrano la comparsa e un carabiniere). Buon giorno. Chi, dei due, è Jacopo?
JAPICU
(Fa un movimento di tic veloce verso il carabiniere e quello mette mano alla
pistola) J-ju su-sugnu!
CARABINIERE
Cerchi di parlare e muoversi molto lentamente, e non beffeggi la signora,
poverina. Dunque, la signora qui presente asserisce che lei ha buttato dalla
finestra questo telefonino rischiando di prenderla in pieno; ha nulla da dire in
sua discolpa?
LORETA
Sintissi, me maritu ‘un buffunìa propriu a nuddu, è raccussì ca parra. E poi…
sicuru è voscenza ca fu iddu?
CARABINIERE
Non sono voscenza! Signora, non solo sappiamo che il telefonino è di suo marito,
ma conosciamo a memoria persino i messaggi che ha inviato di recente: trenta
messaggi che parlano di un metro e che no si è capito bene di che metro si
tratta, e circa settanta con la parola caffè, e devo dirle, a proposito, che
stiamo indagando se questi messaggi…, che sembrano in codice, non siano di
stampo mafioso. Ecco qua! (mostra lascheda) Questa e’ la scheda di questo
telefonino.
LORETA
Senta maresciallo…
CARABINIERE
Carabiniere semplice, prego.
LORETA
Signor carabiniere semplice…
CARABINIERE
Signora! Semplice, semplice carabiniere!
LORETA
E va bene. Signor semplice carabiniere…
CARABINIERE
E allora! Che dobbiamo fare? Vuol prendersi gioco di me?
COMPARSA
Ciù-ciù dissi, chi-chi ssu stru-strurusi, lei nun mi-mi vu-vuliva cririri!
LORETA
Ma quali strurusi e strurusi! Voscenza havi a sapiri, chi me maritu havi sta
forma di tirchiu…
CARABINIERE
Mi scusi, che c’entra l’essere tirchio?
LORETA
Come che c’entra! ‘Un lu viri puru lei comu si movi!
CARABINIERE
Ah, tic! Voleva dire tic.
COMPARSA
Si-signura, ci-circassi di-di diricci aaall’appuntatu chiddu chi-chi ci havi a
di-diri!
CARABINIERE
Io non sono ne maresciallo e ne appuntato! E lei stia zitta perché io so cosa
fare! E se non arriviamo al dunque, vi conduco tutti in caserma!
CALORIU
(Preoccupato) Ju sugnu dda banna, brigateri. (Esce di corsa),
CARABINIERE
Ah pure lei si ci mette! Signora, vuol narrarmi come si sono svolti i fatti? E
cerchiamo di non perderci in chiacchiere, che già ne abbiamo perso tanto di
tempo!
JAPICU
Cia-cia cu-cuntu ju a sto-storia, di-di co-co…
CARABINIERE
Dei cocò… che sarebbero i tacchini? E che c’entrano ora i tacchini?
LORETA
A voli sapiri o no a storia du telefoninu?
CARABINIERE
Si, si la narri lei, prima che si fa notte.
LORETA
Ci stava dicennu, ca me maritu, cu stu ticket… comu dici lei, truvannusi a aviri
‘n manu u telefoninu, e facennu un tiket più veloce, c’era la finestra aperta e
lu telefoninu ci vulò di manu; tuttu cca! (Alla comparsa). E cuntenta ora
(ironica) a signura? Chi mutivu c’era di mubilitari u statu maggiuri?
CARABINIERE
(Jacopo farà sempre movimenti nervosi) Intanto, senza volerlo, dobbiamo ancora
vedere cosa sono quei messaggi in codice. E quindi le dirò che a suo marito gli
è stato proibito nella maniera più categorica di usare il telefonino, e, se
dovessimo vederlo o scoprire che l’adopera… perché ora mai è facile scoprirlo,
farà un anno di carcere, e dovrà pure pagare una ammenda di mille euro.
LORETA
Ci avissivu pinsàtu prima! (Al marito) Dicu… u sintisti chi dissi u…
CARABINIERE
…Solo carabiniere.
LORETA
E ora, mi raccumannu, tocca u telefoninu, e ti fazzu cadiri i manu!
CARABINIERE
Intanto la cosa la chiudiamo qui, nell’attesa di eventuali risvolti, augurandovi
che quei messaggi poco decifrabili non abbiano un seguito. Arrivederci signora,
e lei non lasci per nulla cosa il paese. Su andiamo.
COMPARSA
Sa-sa sa-sa…
CARABINIERE
Su, signora, lasci perdere, che è già tardi! (Escono).
LORETTA
Dimmi ‘na cosa, ‘nn’avia tortu quannu ti dicia: “lassamulu stari telefunu di
casa!” Dicu… u capisti chi comu tocchi un telefoninu ti mettinu subbitu i
manetti?
GIAMPIERO
(Entra venendo da fuori. Ha l’auricolare e parla al telefonino) Si, si va bene!
Ciao Ciao! (Parla col suo telefonino che ha sempre nella tasca di dietro ai
pantaloni) Gianluigi, Gianluigi mi chiami questo numero?
VOCE TELEFONINO
Certo! Dimmi.
GIAMPIERO
(Guarda suo padre, gli viene una idea, va a scrivere il numero su di un fogliodi
carta e lo porge asuo padre) Tieni Papy, dettaglielo tu, e vedi quanto è più
facile.
LORETA
Non ti rrisicari sai! Ca i manetti ti mettinu!
GIAMPIERO
(Non capisce) Che cosa?
LORETA
To patri è diffidato da Telecòm e di carrabbineri, quasi quasi s’havi a pighiari
u porto d’armi pi purtari u telefoninu!
JAPICU
U ca-carrabbinéri di-dissi chi-chi ‘uun mu vo-voli vi-viriri ‘n manu u
te-telefo-foninu, e j-ju nun è ca-ca u to-toccu!
GIAMPIERO
Su, dai papà, parla che Gianluigi aspetta.
JAPICU
Di-diccillu (a Gianpiero per il telefonino) chi ci-cistaju da-dannu i
nu-nummari.
GIAMPIERO
(Al telefonino) Sei pronto Gianluigi?
VOCE DEL TELEFONINO
Certo! E’ da un po’ che aspetto.
JAPICU
(Alla moglie) Vi-viri si-si nni-nnieru! (La moglie va a guardare dalla
finestra).
LORETA
Si nni eru, si nni eru. Po’ parrari, ma spicciati; camurrìa a tia cu tutti i
telefonini!
JAPICU
(Comincia a dettare) Tri-tri, du-dui…
VOCE DEL TELEFONINO
Ripetere il numero, voce sconosciuta. Ripetere il numero…
JAPICU
Pa-parra cu-cu mia?
GIAMPIERO
Gianluigi, Gianluigi!
VOCE DEL TELEFONINO
Si, Giampiero! Sentivo dei rumori strani…cos’erano?
JAPICU
Nu-nun ci di-diri ca-ca era j-j-j-u? Sinnò… (fa segno di mettere le manette) Dda
mi-mi po-portanu!
GIAMPIERO
Forse è meglio lasciar stare, e spiegarmi quanto sta succedendo.
LORETA
Si, si forsi è a megghiu cosa, picchì to patri per ora è comu supra ‘na valanza.
Senti chi fa, a matri, va ccattami sti cosi; veni, veni ca ti scrivu
(escononell’altra stanza. Giampiero lascia il telefonino sul tavolo).
JAPICU
‘Na-na va-valanza! E chi-chi veni a diri? (Va a guardare se rientra qualcuno e
inizia a comporre messaggi). Cu-cu chi-chistu sa-sarà si-sicuramenti cchiù-cchiù
facili scri-scriviri u-un me-messaggiu! E-e chi-chi scrivu? O-ora scrivu
chi-chiddu ca-ca di-dissi me-me mu-mugghieri. (Comincia a scrivere) Ih, e
chi-chi è, amma-mmaccu va-valanza e mi-mi spu-spunta a-ambulanza! Ma-ma aaallura
chi-chi è u-u sti-stissu di-di lavutri, stu te-telefoninu? Pru-pruvamu
arre-rreri (scrive). Va-valanza… e-eccuti cca! A-ambula-lanza! (Va a guardare se
entra qualcuno) No-no ma-ma è vi-vinciri j-j-ju; ta-tantu nu-nun è chi-chi è u
me-me u te-telefoninu! (E continua a scrivere; dopo un po’ si sente suonare la
sirena dell’ambulanza, tanto che entrano, correndo, Loreta e Giampiero. Japicu
posa di corsa il telefonino sul tavolo e fa l’indifferente).
LORETA
Ih, e chi è sta gran sorti di sirena? (Affaccia alla finestra e subito si
preoccupa). Bedda matri, e chi successi? Chi stannu scinnennu u littinu?
Mischinu, e cu è ca sta mali? E currinu versu cca! (Meravigliata) Bih! Ci su
appressu puru i carrabbineri; Ma… è chiddu d’antura! (Guarda meravigliata suo
marito e il telefonino sul tavolo) Senti… dimmi ‘na cosa, nun è chi tu…
GIAMPIERO
(Va aguardare il telefonino e s’accorge che qualcosa non va, corre a guardare
fuori e…) Ma è Mario! L’amico mio del pronto soccorso! (A suo padre
meravigliatissimo) Papà, ma… che tasto hai piggiato?
LORETA
E i carrabbineri? …(preoccupata) nun è chi chiddu, antura, lassò ‘na scimisci
‘mpiccicata a quarchi banna? (si mette a cercare: sotto il tavolo, dietro un
quadro…).
JAPICU
(Preoccupatissimo, cerca di nascondersi) Mi-mi mi-minchiuni! E ora?
CARABINIERE
Permesso (entra). Stavolta a poco di che negare; abbiamo pure un elemento nuovo
che ci aiuterebbe a scoprire gli altri indizi: “valanza” che significa bilancia,
la quale bilancia sta per “legge”, quindi tu… fermo restando che scopriremo chi
sono gli altri, studiate un piano per sovvertire lo stato o favorire ambienti
criminali.
JAPICU
Cu-curnutu, si-si ’nn’avi-vissi caputu ‘na-na pa-parola! (squilla il telefono di
Giampiero). Non vo-vogghiu pa-passatu a nu-nuddu!
GIAMPIERO
Oh, ciao Mario! Non potete salire con la lettiga? Non occorre salire nemmeno
senza! E niente, c’è stato un equivoco; poi passo io e ti spiego. Si, si! Ciao,
ciao, e grazie. Erano quelli dell’ambulanza, li ho fatti andare via.
CARABINIERE
Intanto venga con me al comando che chiariremo meglio questo mistero, su,
andiamo.
LORETA
Cumannanti, nun è ca lei…
CARABINIERE
Badi che non sono nemmeno comandante! E la smetta che non è per niente il
momento buono. Vedrà che scopriremo queste parole in codice.
CALORIU
(Esce e si porta verso il proscenio, mentre gli altri rimangono bloccati,
posizioni a soggetto. Calogero parlerà rivolto al pubblico).
Eranu mugghi ddi tempi passati, / mancu bisognu di telefonati; / ora, cu sti
cosi moderni, / paremu diavula scappati d’inferni. / Semu oramai di picca
parrari, / sulu messaggi sapemu mannari. / E lu poviru Japicu chi non si potti
‘nsignari, / viriti chi guai ca ci tocca passari. / Parrari di prima è tempu
persu; / E’ a lu moderno c’avemu a jiri appressu. / Sulu un pruverbiu vi vogghiu
lassari: / avvrazza u modernu, e u passatu ‘un scurdari.
Fine