Avventuri  di  Don  Chisciotte  sicilianu

(Dopo la lingua lu dialettu)

Cuntu picarescu in versi d’o zu Vitu Spiciali di

Antonio Sapienza



Nr 1

Amici tutti, ascutati a mia:
Vegnu cca pi cuntarivi, picciotti,
‘n cuntu, non d’Orlando e cumpagnia,
ma di ‘n baldu e nobili  cavaleri
ca' vinn’ in Sicilia senza pinzeri.

Iddu si chiamava Don Chisciotti,
Hidalgo eroicu e malandrinu
Ca' spuntò in susu, di notti a notti,
in forma d’asparagu tra li rovi,
a comu veni veni, senza provi.

E chissu è nenti! Picchì ssu paladinu,
Era inzemi a ‘n servu tunnu tunnu,
E di ‘n cavaddu assai  mischinu,
mezzu orvu, vicchiazzu e siccu,
cusà, forsi, macari menzu  sceccu!  

Stu nobilomu, passau p’o munnu
in cerca di picciuttedde, vecchi
ciunchi, orbi , d’ aiutari. In funnu
iddu jeva circannu l’avvintura,
e iera bona ogni cungniuntura.

Na vota, pri casu, rapennu l’occhi
vitti na carusa ca s’arrifriscava-    
che pedi ammoddu,  facennu schiticchi-
li so beddi citrigni minni a pira,
comu s’usa fari, matina e sira.

“ Fido Sancio”, tuonò alla zuava,
“ pri casu, tu smirci alla luntana ,
si c’è qualcuno ca' insidiava,
putacasu, quella sicula pulzella?
Casumai ci manciu le  budella!

Ond’io, sfoderando la durlindana,
m’avventu supra l’infido marranu!”
Ma Ronzinate, cavadd’i bardana,
e non di Cavaleri, attruppicò,
facennulu vulari, a tichitò,

‘nta l’acqua, cu ‘na ‘ncidda in manu
A carusa gridò: “Mattri  cchi scantu!”
A li so vuci tri viddani arrivanu,
armati di zappi e di furcuni,
pi fari minnitta de’ ddu sciavuni.  

M’ a villica donzella dissi: “ Intantu
Pusati sti furcuni e ssi zappi,
pricchì stu galantomu rantu rantu,
alluzzau du’ malati di testa
ca' mi vulevuno fari la festa

e cu la so’ durlindana li sappi
fari fujri chiddi vastasuni
a vastunati, a cu n’appi n’appi.
E allura, pi lu so gran valuri
vulissi iddu pi miu signuri.

Lu paladinu lassannu ‘u scussuni,
tirannusi u paru e sparu, pi scusa,
vardannu la pulzella addunucchiuni,
cu dda janca e abbunnante, minnedda
dissi: “Mi ni futtu di Dulcinedda,

quannu tornu mi pigghiu ssa carusa,
fata sicula dal nulla apparsa,
dall’occhi lattri, bedd’ e ciaurusa.
Ordunque ordinu alla cumacca
di pruteggirla da Turiddu Macca!”  

nr 2

Fatta ma migghiara di strata scarsa,
di luntanu ‘intisi vuci e risate,
allura pinzo: “Cu è ca' fa sta farsa?
Nun sarannu mori e sarracini
ca' si abbuffunu cu l’arancini,

‘ntantu ca' ci fannu sirinate
a caruse, donzelle e verginelle,
al fine d’abusare di ssi sfortunate?
Preveggio vastunati e scoppuli
Pi chissi mestatori di populi!”

Detto fattu, s’aggiusta li  bretelle,
e s’avventa sulla masnada pugnaci,
com’omo ca' ci mancia le budelle!
Ma era vignaioli e non mori
chiddi c’attaccau ddu signori!

Ondi pi cu’i viddani  capaci,
piagghiati antrasatta, si armaru
di marruggiu di lecciu veraci,
e mazziarunu ssu beddu spicchiu  
ch’era tisu comu nu pinnacchiu.

Arrizzulò n’ terra. -vilenu amaru-
ammenzu a dica tutt’interu,
grattannusi a mo’ di fummaggiaru,
comu se ci fussuru milli lapuni,
a pizzicari li carni di ssu minchiuni!

Allora lu so’ fideli scuderu
l’avvolse nta pagghia beddu curcatu,
ci sfrigò tuttu lo corpu interu ,
lu isò in sella, mentri- vardati-
i villici si pisciavunu pe risati!

  Nr 3

Lu cavaleri menzu cunsumatu
si vosi n’a putia arripusari.
Ma lu pattrini ci si misi allatu
cuntannic’i so peni lacrimannu   
comu quannu ‘n ciumi fa lu dannu.

“Chi fu?” ci spiò lu luminari
e valorosissimu cavaleri.
Chiddu ci dissi tra lamenti vari
ca' fu arrubbato di la so zita,
da n’omu servaggiu e menz’eremita.

“Unni s’ammuccia ssu senza misteri?”
“Nta nu voscu fittu e intricatu,
unn’ iddu cumannna, senza criteri,
e senza la liggi d’arrispittari
a facci di chjiddi ca' v’arrubbari!”

Ipso facto, lu Don incazzatu,
pigghiò l’armi e supra ‘o cavadduzzu
s’avviò per il boscu indicatu.
e nta lu tempu di unu e dui,
gli lanciò la sfida, prima ca' fui.

“Cotardo orrido e omu ammuzzu,
esci fora ca'  ora ti disfitu,
pricchi si nun si babbasunazzu,
t’abbessu la cajella bella e bona,
accussì, senza lampi e senza trona!”

Ma dalla infame foresta fu uditu
nu rumuri comu di pernacchia,
ca' trimau lu Baldu e lu zitu,
ammentri la bella zita contesa
si vasò lu malomu, senza offesa.

A stu puntu finiu la pacchia,
il Paladinu  s’arritirò da lotta,
e ca' manu nell’elsa a spocchia,
dissi “ De gusti bus nun si discuti
macar’ora lu vardi, poi ci sputi!”   

nr 4

‘Ntantu ripigghiannu la so rotta,
l’eroi mosciu e in declinu,
visti attraversu na rama stotta,
na dicin’i lanceri cavallatu   
ca' certu ci facevanu l’agguatu.

“Minchia, chistu è lu miu distinu!
Sanchio, priparati alla battaglia,
picch’ di mori ci n’è  un cufinu!  
Damm’u spaduni e varda beni
Comu t’ abbessu a sti saraceni!”   

E s’abbiò contru la marmaglia-
fatta di ficudinia  a pali-
ammentri u servu si scapigghia
vidennu Signuria trapanatu
comu ‘n cuscin di spilli d’o mircatu.   


nr 5


Dopp’a lotta a stanchizza è tali
ca sutta n’arvuru v’a ripusari.
Li palpebri pisavanu quintali….
E sunnò l’eroicu paladinu
di battagliare da sira al matinu.

All’indumani, stancu d’aspittari,
s’avviò versu nuove impresi.
Quannu visti malacarn’ affirrari
un mischinu, ca' nun facia vuci,
pi inchiavardallu supra na cruci,

Ddu puvirazzu, pi li vrazza appisi,
fici acchianari lu sangu all’eroi,
pi cui senza pinzari decisi
di sfoderari la so’durlindana,
pi sdirinari sti figgh’i buttana!

Ma chiddi eran viddani! cappoi
pruvavanu la passioni di Cristu ,
pi recitarla a Pasqua, a tutti noi.
E furunu mazzati p’o cavaleri
mentri Sanchiu, si luvò de peri!   

Fujri e virgogna ma p’o Tristu
e p’o servu fu salvament’i vita.
Po’ finit’a cu s’è vistu s’è vistu,
ci spuntau davanti un giganti,
tuttu mistiriusu e ondeggianti.




Il paladin pinsò a na disfita:
fors’ era Agramanti il gran curnutu,
ntra mentite spoglie, p’a rivincita?
Ca' doppu a batosta di Orlando,
cerca minnitta ora e quando?

Allura gridò: “Pripara lu tabbutu,
subdulo figghiu di un sultanu,
e sensa fari l’addummisciutu,
accett’a disfit’ e nenti sbagghiu,
picch’a  testa do coddo ti tagghiu!”


E si misi a durlindana in manu,
indi si lanciò contro nu… chiuppuru!
(Ntisu macari cipressu paisanu).
Ma u giganti pigghiatu di mira,
c’a rama lu sferzò mentri si gira!

Finì co culu ‘n terra bell’e duru,
supra na macchia fitta di ruvetta,
lu cavaleri nobile e puru.
Fu allor che deplorò l’arvurazzu
di slealtà, girannu  com’un pazzu!

Ma lu chiuppuru smuvennu la vetta,
pari ca' ci diciu a ss’esaltatu:
“’Nbari, nun t’ancazzari e aspetta:
Sugnu ‘n arvuru e ci aiu ‘nghegnu,
a vo’ cuccuti cu… tuttu ssu sdegnu.

E doppu ssi gran mazzati, sudatu,
Sanchu ci dissi: “Cillenza pozzu?
M’ascuta: I mazzati ana bastatu,
Viramu di bordu , a casa  turnamu,
picchì sinò la peddi ci lassamu.”  

Ma lu cavaleri furente e pazzu,
scossi la testa comu nu sceccu,
e ci dissi: “Vili servo ammuzzu,
voi ca' s’arrenni nu paladinu
contr’a tutti e all’avverso distinu?


A ora mi levo nu sfiziu, eccu:
acchianu supra dda cima tostu,
picchì  nun sugnu nu abbaleccu!”
E puntò in su versu lu crateri,
cu na man’avanti, l’attra’arreri.

Arrivò, stancu mortu nto postu-
cu Sanchiu jancu di lu scantu,
picchi pinzava di finiri arrostu-
indi s’affacciò pi far canuscenza,
senza virtù, ma cu tanta incuscienza.

E cascau intra… l’Etna e pi tantu
dda truvau, finalmenti lu gnegnu,
persu p’a pazzia pura. Dd’accantu,
insemi a Empedocle rifletti,
facennusi na partita a trissetti.