A STORIA DI L’UNITA’ ITALIA
(Comu ci la cuntau lu zu Vitu all’amici d’a villa Solaria)
Atto unico di
Antonio Sapienza
Personaggi:
Lu zu’ Vitu Spiciali /(cuntaturi di cunti a villa comunali)
Presentatore
Voce dal pubblico
Scena nuda, entra il presentatore
Presentatore- Signore e signuri, schetti e maritati, oggi u zu Vitu vi cunta u cuntu d’a storia dill’unità d’Italia, comu fu, comu n un fu, comu mai e comu veni, ‘nzumma a comu va va.
Ascutati in silenziu sinnò s’ancazza, pigghia a musca e esci di scena.
Uomini avvisati mezzi srvati. A voi u zu Vitu (applaude.
Entra Vitu
Vitu- Stu prisintaturi e nu tintu vici, sottu, avvintiziu, quasi prisintaturi, ca avu u sbaddu di farisi pigghiari a cauci nto panaru.
Dunchi, vistu ca ci semu, vi cuntu chiddu ca vim dissi ddu scunghiurutu.(si prepara e assume l’atteggiamento di quelli che sanno ciò che vogliono e che minacciano il pubblico con occhiate di fuoco.)
Vito -
Ata sapiri tutti, picciotti mei,
ca tantu tempu fa, forsi cent’anni
e passa, c’era nu Re che so’ farisei,
ca nun si vuleva arrassignari,
d’aviri nu regnu quantu du’ sanari.
Nu jornu, stuffu, appizzò sti banni:
“Lauta e munifica ricumpenza,
a cu’ mi dici comu fari cchiù granni,
lu me riami e li so citatini,
magari chissacciù finu a Carlintini”.
S’apprisintanu in tanti alla residenza:
cu ‘n libbru, cu na palla, cu n’ampolla,
vantannu cu la forza e l’ardenza,
li so rimedi, contro ssa mavaria,
longhi longhi comu na litania.
“Ijstà”- diss’unu ca parev’a molla-
“Cu tri lir’e se’ sanari ca mi dati,
vi dugnu a formula di na gran colla,
pi teniri attaccati o vostru regnu,
cità e paisi di cui vui siti degnu”.
Lu Re, siddiatu di li minchiati
ca ijeva sintennu, da cchiù di tri misi,
posi fine all’udienzi annunciati
e si misi a chiangiri su lu distinu
ca ci dava un regno quant’a ‘n cufinu.
Ma lu so’ ciambillanu, ca lu ‘ntisi,
ci dissi: “Maijstà, c’è un galantonu
ccà fora, ‘n certu Turi, catanisi,
e dici ca si ci dati udienza,
poni fini ai vai di voscenza.”
Lu Re stancu e afflittu, senza tonu,
ci dissi: “Apprezzu l’interessamentu,
ma a stu puntu di bonu a bonu,
fussi megghiu darici na tagghiata,
a ssu pinzeri - ch’è forsi na minchiata”.
U ciambillanu ci pinzò ‘n mumentu,
poi ci dissi: “ La Maijstà vostra
l’ha fari pi mia, c’aiu sintimentu.
Sintenu cchi ni dici ssu cristianu
appoi videmu si ci livamu namu.”
Lu Re si misi davanti a finestra
E disse: “ Fati trasir’u furasteru,
ma accura, c’è ‘n tavul’a minestra.”
Sentenziato ciò, si misi in posa,
comu quannu aspettava la so tosa.
Voce – Zu Vitu e cu è ss’amicu catanisi? Chiffà u canuscemu?-
Vitu – Senti beddu, mi fai travagghiari, mi fai buscari u pani, o mi fai lastimari finu a dumani? Picchì, si continui accussì, ju ci appizzu a libbertà!-
Voce – Ahu, e chi è? Arrivamu a tantu? Annunca chi pinzati ca m’arritiru? Avajia va’ videmu cchi cosi…-
Vitu – Ascuta beddu arrucatu, ju aia travaghiari e basta. E si tu ci primmitti, naturalmente…-
Voci – S’è pi chissu, travagghiati zu Vitu.-
Vito – Alla bonora. Dunchi:
Fu introdotto Turi nto ministeru,
ca senza preamboli vinni al dunque,
comu ‘n senzali chinu di misteru:
“Maijestà granni, vinni da Sicilia,
pi dirivi ca siti alla vigilia,
d’addivintari sovranu ovunque,
nta l’Italia e ne so paraggi,
abbasta ca diciti sulu: Dunque?,
e lu vostru regnu e bellu e fattu,
malnov’a mia se ‘n mantegn’u pattu.”
Voce – Minchia, è forti ssu carusu! (occhiataccia di Vito e attimo di suspence, poi con calma attacca):
Sentennu ssi palori e ssi messaggi,
lu Re arrestò comu attrunzatu,
appoi dissi: “ Tu dici cosi saggi,
ma quest’affare comu si cummina,
senza fari di l’omini tunnina?”
“A quali” ci arrispusi Turidduzzu,
“ il piano è semplici e giniali,
e chi criditi ca ju parru ammuzzu?
Datimi na simana di cartabianca,
e… pi mia ci a nesciri na chianca”.
“Vada p’a chianca, macari… spiciali;
e ora cchi ‘nvintasti, quali scusa,
pi rializzari s’idea originali?”
“Maijestà, assettativi ‘n mumentu
ca vi dicu qual è lu so strumentu:
Ci fussi nte paraggi di Sarausa,
‘n certo Caribaddi - assà valurusu,
ca pi ‘n’isula, ‘n quart’i vin’e na cazzusa,
vi consegna subutu, manu cu manu,
nu Regnu - da Pachinu a Milanu”.
Voce – Cala zu Vitu! (idem c.s.)
“ Viramenti” - ci dissi u Re dubbiusu-
“ mi dissiru ca c’è nu certu Bossi,
ca travagghia na l’Italia di susu,
dispostu a pighiarisi a stagghiata,
comu se facissi na sirinata.”
“’Mbari, a chissu facitici far’i cussi,
sintiti a mia - chiuttostu pigghiativi
u Ginirali de cammisi russi -
picchì a schifiu finisci sta bega,
si vi mettiti cu chiddu e a lega!”
Voce – Minchiuni è spertu ssu carusu! Zu Vitu facitammillu accanusciri, ci vogghiu offriri na vippita nta putia di Puddu u fitusu.-
Vitu – Appoi ni parramu, curnutu e sbirru!-
Voce – Cui a mia?-
Vito - No, a me soru! (idem c.s.)
U Re pinzò a squaghiata da nivi,
fici finta di ‘n poc’i resistenza,
e appoi decisi: “Fat’i priparativi!
E tu mio Ciambillanu Camillu,
vidi chi po’ fari pi chiamarammillu.”
Camillu chiamò alla residenza,
il Generale; e Turi garantiva,
da tistimoniu, con la so presenza,
ca tuttu filassi lisciu comu l’ogghiu
senza ca si pinzass’a qualche ‘mbrogghiu!
L’accordu fu stilatu e prividiva:
Du’ navi, milli surdati e na bannera,
e appoi ancuntrannisi a mezza riva,
quannu finiti tutte le ostilità,
ci cunsignassi u Regnu a so’ Maijstà!
A lampu e stampu parteru a primavera,
u Ginirali cu li so belli navi,
ma na burrasca di na sort’i manera,
scuncittau mozzi e vuluntari,
e ‘n si finiva cchiù di vumitari.
Arrivatu nta la terra de so avi,
Turi s’intisi emozionatu,
era turnatu, ma cu fatti gravi,
ca manc’u rasolu puteva luvari.
(A facci d’a chianca e di li dinari).
Voce – Ca certu, mischineddu, si sentiva tradituri…(idem c.s.)
Vito – Lu vidi can nun capisci nenti? Almenu statti mutu, ci fai cchiù cumparsa.-
Voce – Cchi sintiti diri? Nun tradiu a Sicilia?-
Vito – Chissu ti lu dissi alla vigilia. Ma su cosi ca tu nun poi capiri. Allura, dicevu:
Sbarcanu, valenti, nel suolo amatu:
s’acchiappanu co’ fitusi de’ borboni;
coi fascisti, comunisti e clericatu,
cunfiscannu chiesi e conventi,
accussì, di bon’a bonu, comu nenti.
Passanu nta Calabria zitti e boni -
tutt’assiemi, senz’avant’e cu arreri -
e co curriu pi na mal’azioni:
Infatti, ci sciuscianu nta na ricchia,
c’o Re co’ ciambellanu…tramicchia.
Voce – Ah, u vidisti? allura arriva u tradituri? Forza, dacci na jiancata Turi e ‘n cauciu nto panaru pi punizioni, e a ssi pulintun’amparici l’arrucazioni.-
Vito – Si nun fussi ca semu nta ‘n tiatru, minchiuni, ti dicissi: Ci stai rumpennu i pampasciuni! Ma siccome siamo in scena, ti dicu sulamenti: Accura ca mi fai pena, cu ssu parrari ammatula, e senza sentimenti. Accuzza e taci, beddu valenti, annunca ci sunu tumbulati a sgrusciri e a furriari.-
Voci – Pi cui, pi mia?-
Vito – No, cchi dici? (ironico, poi deciso) Ci sunu pi tia e p’e beati paoli! Oh! E cchicosa! Dunque:
E, cosa fatta! Ci sparanu nte peri -
o Generali, ca cascau in terra
feritu - ssi scunghiuruti bersaglieri,
apparati comu tanti jadduffi,
e armati di fucili a stuntuffi!
“Tradimentu! Cca finisci a scerra!”
- Dissi u Ginirali a li so surdati -
“ E tu catanisi, la scupetta afferra,
e nun fujiri, cumbatti con onori,
ca ccà si fa l’Italia o si mori!”
Voci – Lu dicevu ju! Sparari nte jammi o Ginirali e cosa ti traditori e criminali. E Turi cchi fa? ‘n s’arruffau?-
Vito – A quali! Turi, calmu, ci vanniau:
“A quali onori e mori, vardati”-
- ci arrispunniu Turi da luntanu-
Ccà semu d’acchianata e sudati,
ma u tempu di pigghiari la calata,
ca o Papa ci facemu a sirinata!”
Voci – Minchia è forti ssu carusu!-
Vitu – Chistu u dicisti già!-
Voce – Repetita aggiuvatti.-
Vitu – Aggiuva a…to soru!-
Ma ddu vulpuni di ciambellanu,
pigghiau co bbonu o Generali,
si desuru ‘n vasuni e la manu,
e lu misi nto saccu bell’e bbonu,
ammentr’u Re s’assittava nto tronu.
Accussì Caribaddi c’appi l’isula,
Turi si pigghiau la so chianca,
Bossi si maritau cu na sicula,
e li studenti facivanu calia,
p’a scasciuni ca si fici l’Italia.
Ccà, aviss’a finiri lu me cuntu,
cuntentu; si ‘n pinzass’a li Taliani,
- ca doppu centucinquant’anni, appuntu-
comu citatini – e stativi muti!-
nun sunu tantu bboni arrinisciuti.
mia.(minaccia benevola con la mano)-
Esce di scena di corsa, saltellando.
Rullo di tamburi.
Sipario